Parohia "Sfantul Vasile cel Mare" - Buzau

luni, octombrie 16, 2017

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum!

Un profesor de filosofie ateu le vorbea studenților despre dezarcordul științei cu ideea existenței unui Dumnezeu atotputernic.
Acesta l-a rugat pe unul dintre studenții săi creștini nou-veniți să se ridice în picioare, și iată ce a urmat:
Profesorul: Ești creștin, așa-i băiete?
Studentul: Da, domn’ profesor.
Profesorul: Așadar, crezi în Dumnezeu?
Studentul: Desigur, domn’ profesor.
Profesorul: Ce părere ai, DUMNEZEU e bun?
Studentul: Cu siguranță.
Profesorul: DUMNEZEU e ATOTPUTERNIC?
Studentul: Da.
Profesorul: Fratele meu a murit de cancer, deși s-a rugat necontenit la DUMNEZEU că să îl vindece. Noi, oamenii, facem tot ce ne stă în putere să ne ajutăm aproapele, cel puțin majoritatea dintre noi, dar DUMNEZEU n-a făcut nimic în cazul meu. Cum mai poți considera un astfel de DUMNEZEU ca fiind unul bine-intenționat? Ă?
(Studentul nu a răspuns nimic.)
Profesorul: Nu știi să răspunzi, așa-i? Nu-i nimic, tinere, îți repet întrebarea, e DUMNEZEU bun sau nu?
Studentul: Da.
Profesorul: Dar Diavolul, o fi și el bun?
Studentul: Nu.
Profesorul: Ia zi-mi, Diavolul de unde provine?
Studentul: Tot DUMNEZEU l-a creat…
Profesorul: Bun. Atunci ia zi-mi, băiete, pe lume există și rău?
Studentul: Da.
Profesorul: Răul e omniprezent, am dreptate? Iar DUMNEZEU a creat tot ce există, nu?
Studentul: Ba da.
Profesorul: Pai și-atunci, cine a creat răul?
(Studentul nu a răspuns nimic.)
Profesorul: Boli există? Dar imoralitate? Ură? Urâțenie? Întâlnești în lume toate astea, nu?
Studentul: Da, domn’ profesor.
Profesorul: Și-atunci, pe-astea cine le-a creat?
(Studentul a tăcut.)
Profesorul: Potrivit științei, percepem lumea prin intermediul celor 5 simțuri. Așa că ia spune-mi tu mie… l-ai văzut vreodată pe DUMNEZEU?
Studentul: Nu, domn’ profesor.
Profesorul: L-oi fi auzit, atunci?!
Studentul: Nu, domn’ profesor.
Profesorul: L-ai simțit vreodată pe DUMNEZEU, I-ai simțit gustul, sau L-ai mirosit? Ai trăit vreo formă de percepție de orice fel legată de DUMNEZEU?
Studentul: Nu, domn’ profesor. Mă tem că nu.
Profesorul: Și totuși crezi în El?
Studentul: Da.
Profesorul: Știința oferă dovezi palpabile, demonstrate empiric, că DUMNEZEU nu există. Poți să infirmi asta?
Studentul: Nu. Eu cred în El, și-atât.
Profesorul: Da, crezi în El. Credință… Știința vine cu dovezi, și tu ai credință.
(Din acest moment, studentul începe să-și confrunte el profesorul.)
Studentul: Domn’ profesor, dar căldura există?
Profesorul: Da.
Studentul: Dar frig există?
Profesorul: Da.
Studentul: Vă-nselați, domn’profesor. Nu există așa ceva.
(Sala de curs a amuțit, surprinsă de întorsătură neașteptată a discuției.)
Studentul: Domn’ profesor, întâlnim căldură puternică, supracăldura, megacăldura, căldură incandescentă albă, căldură slabă sau căldură zero. Dar niciodată frig. Putem avea temperaturi cu 272 de grade sub punctul de îngheț, dar nu avem mijloacele de a investiga temperaturi mai joase de atât (n.r.: temperatura cea mai scăzută măsurată vreodată în Univers, respectiv temperatura Nebuloasei Bumerang). Pur și simplu nu există conceptul de frig. Este doar o denumire inventată pentru a desemna absența căldurii. Nu putem măsură frigul. Căldură este energie. 
Așadar, ar fi aberant să considerăm că frigul este opusul căldurii, domn’ profesor, când de fapt frigul este absența căldurii.
(Audienta din sală a rămas încremenită, iar tensiunea plutea în aer.)
Studentul: Dar despre întuneric ce părere aveți, domn’ profesor? Există întuneric?
Profesorul: Normal. Apune soarele, se face beznă, doar vezi cu ochii tăi.
Studentul: Vă înșelați din nou, domn’ profesor. Întunericul este absența unui lucru, respectiv a luminii. Întâlnim lumina slabă, lumina normală, lumina puternică, lumina intermitentă… Am putea vorbi despre conceptul de întuneric doar dacă ar există momente când lumina lipsește complet. Iar așa ceva nu există. Dacă ar exista întuneric, în mod normal am putea să creștem și gradul de întuneric, am avea o scală valorică și pentru asta, nu?
Profesorul: Bun, am înțeles. Spune-mi odată unde vrei să ajungi, tinere.
Studentul: Domn’ profesor, astfel vă pot demonstra ușor că premisele dumneavoastră științifice sunt eronate.
Profesorul: Eronate? Poți să-mi explici de ce?
Studentul: Speculați premisa dualității. Dacă susțineți că există viață și moarte, în mod logic afirmați că există un DUMNEZEU bun și un DUMNEZEU râu. Pentru ca două lucruri să fie diametral opuse, cele două trebuie să fie concepte finite, măsurabile. Iar știință nu poate să explice un gând, domn’ profesor. Deși folosește electricitatea și forțele magnetice, știința n-a văzut niciuna dintre acestea, ce să mai vorbim despre înțelegerea lor în profunzime. Ca să ne raportăm la conceptul de moarte că fiind opus conceptului de viață, ar însemna să considerăm că moartea este ceva palpabil. Iar moartea nu este ceva ce se opune vieții, moartea desemnează de fapt absența vieții și nimic mai mult. Având în vedere aceste lucruri, spune-ți-mi, vă rog, domn’ profesor, îi învățați pe studenți că se trag din maimuță?
Profesorul: Dacă te referi la procesul natural al evoluției, atunci da, desigur.
Studentul: Ați observat vreodată evoluția cu ochii dumneavoastră atunci?
(Profesorul a scuturat din cap că nu și pe fată i-a încolțit un zâmbet, uimit și impresionat de concizia discursului argumentativ al studentului său)
Studentul: Din moment ce nimeni n-a observat vreodată procesul evoluționist în plină desfășurare, și nimeni nu poate dovedi că acest proces ar avea un caracter continuu, de fapt dumneavoastră nu faceți altceva decât să vă impuneți punctul de vedere. Și în acest caz, domn’ profesor, nu sunteți mai degrabă predicator decât profesor?
(Sala a izbucnit în urale)
Studentul: Există printre noi cineva care să fie observat creierul domnului profesor cu proprii ochi?
(Sala a fost cuprinsă imediat de hohote de râs)
Studentul: Există cineva care să fie auzit, simțit, atins sau mirosit creierul domnului profesor?… Nu?! Se pare că nu! Și-atunci, potrivit prescripțiilor științei empirice, demonstrabile și atât de exacte, putem desprinde concluzia că dumneavoastră, domnule profesor, nici nu aveți, de fapt, creier! Vă rog să-mi scuzați îndrăzneală, dar, în aceste condiții, cum puteți să ne pretindeți să mai ascultăm măcar ceea ce ne spuneți?
(Sala a amuțit din nou. Năucit, profesorul și-a fixat studentul cu privirea și, fără să schițeze vreun gest, a replicat moale…)
Profesorul: În cazul asta, va trebui să mergeți pe încredere, băiete.
Studentul: Întocmai, domn’ profesor! Încredere și credință! Legătură dintre Om și DUMNEZEU este tocmai CREDINȚĂ! Asta este tot ce pune lucrurile în mișcare.

Studentul nu era altul decât Albert Einstein.

duminică, octombrie 08, 2017

Preoţi buzoieni în rezistenţa anticomunistă din Buzău

Lista preoţilor buzoieni arestaţi la începutul anului 1949 şi condamnaţi pentru implicare în rezistenţa anticomunistă din ţinutul Buzăului continuă cu preoţii: Ştefan Sburlan, din Aliceni, care la 11 ianuarie 1950 a fost condamnat prin Sentinţa nr. 26 a Tribunalului Militar Braşov la doi ani închisoare corecţională; Constantin Stoicescu, condamnat prin Sentinţa nr. 856 din 1949 a Tribunalului Militar Braşov la şapte ani de temniţă grea. A cunoscut penitenciarul de la Aiud, apoi, la eliberarea din 17 februarie 1956, a fost trimis în domiciliu obligatoriu în localitatea Răchitoasa din Bărăgan, lucrând ca dulgher. La 20 septembrie 1958 a fost arestat din nou, la 16 octombrie a fost transferat la Jilava şi condamnat prin Sentinţa nr. 349/1959 a Tribunalului Militar Constanţa la 25 de ani muncă silnică, pentru „uneltire contra ordinii sociale”. A executat detenţia la penitenciarul Aiud, de unde a fost eliberat la 1 august 1964. A revenit în slujirea preoţească ca paroh la Şarânga-Buzău (1964-1965), ulterior transferându-se la Tăbărăşti-Buzău, unde a extins nava bisericii şi s-a îngrijit de pictura interioară. A decedat la 22 aprilie 1981 într-un accident rutier; Iacob Tănase a fost condamnat prin Sentinţa nr. 856/1949 a Tribunalului Militar Braşov la şapte ani temniţă grea. A cunoscut penitenciarul de la Aiud, fiind eliberat la 17 februarie 1956 şi trimis pentru 36 de luni în domiciliu obligatoriu în comuna Şcheia. Ulterior, a fost trimis în lagăr de muncă obligatorie la Periprava pentru un termen de 36 luni, care s-a prelungit, până la eliberarea din 6 mai 1964. În iunie 1958, în timp ce se afla la Şcheia, părintele Tănase a solicitat autorităţilor statului permisiunea mutării cu domiciliul obligatoriu în Lişcoteanca-Brăila, deoarece era solicitat de Protoieria Călmăţui pentru suplinirea parohiei din această localitate, în locul preotului Ştefan Cârlan, care fusese arestat. Organele Securităţii au refuzat cererea preotului Tănase; Ion Zugravu a fost condamnat prin Sentinţa nr. 26 din 11 ianuarie 1950 a Tribunalului Militar Braşov la un an şi şase luni de închisoare corecţională. După eliberare a revenit la parohia sa din Păltineni-Buzău.

Articol semnat de Adrian Nicolae Petcu și publicat în cotidianul Ziarul Lumina


luni, septembrie 11, 2017

Scrisoarea lui Abraham Lincoln către profesorul fiului său:

„Fiul meu va trebui să înveţe că nu toţi oamenii sunt sinceri şi oneşti.
Dar învăţaţi-l dacă puteţi minunăţia cărţilor… şi totuşi, daţi-i timp să se gândească la misterul etern al păsărilor cerului, al albinelor de sub soare şi al florilor de pe câmp.
În şcoală, învăţaţi-l că e mult mai onorabil să eşueze decât să trişeze…
Învăţaţi-l să aibă încredere în propriile-i idei, chiar dacă ceilalţi îi spun că se înşeală.
Învăţaţi-l să fie amabil cu oamenii amabili şi dur cu cei duri. Încercaţi să-i daţi fiului meu tăria de a nu urma mulţimea, să nu urmeze turma…
Învăţaţi-l să-i asculte pe toţi oamenii; dar învăţaţi-l de asemenea să selecteze ceea ce a auzit printr-un ecran al adevărului, şi să păstreze doar ce e bun.
Învăţaţi-l, dacă puteţi, cum să râdă când e trist… învăţaţi-l că nu e nicio ruşine în a plânge.
Învăţaţi-l să fie grijuliu cu cinicii şi să fie atent la linguşitori.
Învăţaţi-l să-şi „vândă” creierul celor care dau mai mult, dar niciodată să nu pună un preţ pe sufletul şi inima lui.
Învăţaţi-l să-şi astupe urechile la bârfă… şi să lupte când crede că aceasta este soluţia. Trataţi-l gentil, dar nu-l protejaţi, deoarece numai testul focului face oţelul bun. Lăsaţi-l să aibă curajul de a fi nerăbdător. Lăsaţi-l să aibă curajul de a fi brav.
Învăţaţi-l să aibă întotdeauna încredere sublimă în el însuşi, deoarece apoi va avea încredere în umanitate. Aceasta este o cerinţa mare, dar vedeţi totuşi ce puteţi face. Este aşa un copil de treabă, fiul meu!”

luni, iulie 31, 2017

Biserica Ortodoxă Română plătește taxe şi impozite

În urma reapariției în spațiul public a insinuării că Biserica Ortodoxă Română nu plătește impozite către stat și a discuției referitoare la o nouă formulă de impozitare a cultelor religioase din România, Patriarhia Română face următoarele necesare precizări:
Ø orice răspândire în spațiul public a informației (false) că Biserica nu plătește impozite este nocivă și denaturează grav dezbaterea publică asupra relației dintre stat și cultele religioase;
Ø cultele religioase au un statut fiscal similar cu al ONG-urilor, partidelor politice, sindicatelor, universităților etc., adică fondurile care circulă în interiorul organizației sunt menite să consolideze organizația și să înlesnească buna ei funcționare, în beneficiul societății în mijlocul căreia aceasta activează. Astfel, statul înțelege să faciliteze cetățenilor exercitarea libertății religioase, la fel cum, de exemplu, neimpozitând donațiile și contribuțiile membrilor partidelor politice, statul înlesnește exercitarea drepturilor și opiniilor politice, sau, în cazul sindicatelor, exercitarea drepturilor sociale;
Ø la fel ca toate cele 18 culte religioase din România, Biserica Ortodoxă Română nu beneficiază de privilegii fiscale, ci de facilități fiscale, ca expresie a regimului democratic în care cetățenii sunt încurajați și sprijiniți să-și exercite drepturile și libertățile, între care libertatea religioasă este unul dintre cele fundamentale. Niciun stat democratic nu exercită o presiune fiscală inutilă pe organizațiile societății civile, tocmai pentru că acestea își împlinesc vocația și misiunea fără intermedierea statului;
Ø singurele venituri ale cultelor religioase din Romania (și din spațiul Uniunii Europene) care sunt scutite de impozitare sunt cele provenite din vânzarea obiectelor de cult și contribuții (nu taxe) pentru nunți, botezuri și alte servicii religioase, care nu sunt activități comerciale. Pentru aceste contribuții se emit și trebuie să se emită chitanțe. Fondurile provenite din aceste surse, menite să sprijine autofinanțarea, rămân exclusiv în circuitul intern și sunt reinvestite în întreținerea și repararea lăcașurilor de cult, precum și în numeroasele activități cu caracter social-filantropic. În acest moment, Biserica Ortodoxă Română este instituția cu cea mai mare și intensă activitate filantropică din Romania.
Ø Biserica Ortodoxă Română plătește impozit pe clădiri și terenuri aflate în  folosință, pe salariile angajaților (personal clerical și neclerical), precum și pe orice venit obținut dintr-o activitate cu caracter economic, dacă fondurile rezultate din acea activitate nu sunt direcționate către opere social-filantropice, religioase, educaționale și culturale. Toate contractele comerciale/economice încheiate de Biserică cu terți sunt supuse impozitării, dacă surplusul de bani nu este direcționat către repararea și întreținerea lăcașurilor de cult sau către opere de natura celor menționate;
Ø Biserica Ortodoxă Romană, ca și celelalte culte religioase, este impozitată de către stat și beneficiază de anumite facilități fiscale, exact ca orice altă organizație a societății civile, inclusiv pentru efortul și capacitatea cultelor religioase de a integra peste 99,8% din populația rezidentă a României;
Ø astăzi, independent de numărul și dimensiunea proprietăților confiscate de stat de-a lungul timpului, începând cu regimul lui Alexandru Ioan Cuza și culminând cu regimul comunist, tema retrocedărilor are de-a face cu reconstituirea dreptului fundamental la proprietate și nu trebuie pusă în balanță cu aceea a facilităților fiscale. Biserica merită menținerea unui statut fiscal similar cu acela al altor organizații ale societății civile (bazat pe facilități fiscale, nu privilegii), indiferent dacă i se retrocedează toate proprietățile confiscate sau nu se întâmplă acest lucru;
Ø Biserica Ortodoxă Română este formată în mod organic din mai multe mitropolii, care s-au întemeiat cu mult înainte de anul 1863, când a fost emisă Legea secularizării averilor mănăstirești. Mitropolia Ţării Româneşti şi cea a Moldovei au luat naştere în secolul al XIV-lea, în acelaşi timp cu întemeierea acestor două state medievale româneşti. Dobândirea autocefaliei BOR (1885) și ridicarea sa la rangul de Patriarhie (1925) arată limpede că Biserica Ortodoxă Română exista, nu că nu exista ca instituție anterior anului 1863. Așadar, bunurile sale confiscate prin Legea secularizării averilor mănăstirești îi aparțineau deja de secole.
Biroul de presă al Patriarhiei Române


Îndemn la rugăciune, disciplină și unitate bisericească

În zilele de 27 şi 28 iulie 2017, a avut loc, la Reşedinţa Patriarhală din Bucureşti, o şedinţă de lucru a Comisiei pentru statut şi regulamente a Bisericii Ortodoxe Române, prezidată de Patriarhul României. Au fost studiate prevederile statutare şi regulamentare privind disciplina clerului de toate gradele: diaconi, preoți şi episcopi.
În acest sens, s-a constatat că atât Statutul de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române, cât şi Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată trebuie completate şi amendate privind procedurile de sesizare, cercetare şi judecare a abaterilor canonice şi administrative ale ierarhilor.
În această privinţă, a fost prezentată şi legislaţia bisericească în domeniul respectiv din unele Biserici Ortodoxe surori.
Propunerile Comisiei pentru statut şi regulamente de completare şi explicitare a prevederilor actuale statutare şi regulamentare vor fi prezentate spre analiză şi aprobare Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în zilele de 17 şi 18 august 2017, date pentru care a fost deja convocat şi Sinodul Permanent.
Preocupată de tulburarea şi întristarea produse în Biserică de acuzaţiile aduse unor clerici pentru anumite abateri de la morala creştină, Comisia pentru statut şi regulamente, în baza Sfintelor Canoane şi a practicii celorlalte Biserici Ortodoxe surori, a evidenţiat următoarele principii călăuzitoare:
1.                 Disciplina bisericească privind slujitorii Bisericii este o necesitate şi o obligaţie pentru toţi clericii: diaconi, preoţi şi ierarhi.
2.                 Sancţiunile sau pedepsele aplicate clericilor de toate rangurile pentru diferite abateri au ca scop atât restabilirea disciplinei bisericeşti, cât şi pocăinţa şi îndreptarea celor care au greşit, în vederea iertării păcatelor şi dobândirii mântuirii, sub îndrumarea duhovnicului.
3.                 Îndreptarea duhovnicească a clericilor care au comis abateri grave, precum şi îndreptarea tuturor păcătoşilor, în general, necesită multă rugăciune, post, pocăinţă şi sfătuire duhovnicească.
Ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, cu multă durere în suflet, cerem iertare tuturor credincioşilor pentru tulburarea produsă de acuzaţiile aduse public unor clerici privind anumite abateri de la morala creştină.
Întrucât peste câteva zile începe perioada postului Adormirii Maicii Domnului (1–14 august), când fiecare creştin ortodox se roagă mai mult şi se gândeşte mai mult la propriile sale păcate sau greşeli, cerând, prin spovedanie, iertare de la duhovnic pentru a se împărtăşi mai des cu Sfânta Euharistie, este mare nevoie să ne rugăm lui Dumnezeu şi pentru înnoirea vieţii duhovniceşti a clerului Bisericii noastre de toate rangurile (diaconi, preoţi, ierarhi), precum şi a vieţii monahilor şi credincioşilor mireni.
Să ne rugăm Maicii Domnului nostru Iisus Hristos, Păstorul şi Păzitorul sufletelor noastre (I Petru 2, 25), să lumineze şi să ajute cu rugăciunile ei pe toţi slujitorii Bisericii lui Hristos şi pe toţi credincioşii ei, pentru a spori în viaţă curată şi sfântă, în faptele iubirii milostive faţă de cei aflaţi în nevoi şi în necazuri, spre a dobândi pace, bucurie şi binecuvântare de la Dumnezeu, în familie, în parohie şi în societate.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


Sursa: basilica.ro și http://arhiepiscopiabzvn.ro

marți, ianuarie 24, 2017

Desfacerea cununiei: La un preot bătrân a venit un cuplu de tineri...

„La un preot bătrân a venit un cuplu de tineri, solicitându-i desfacerea cununiei, pe motivul că ei doi nu prea se potrivesc cu caracterele. Preotul cu compasiune a primit rugămintea lor :
– Ei dacă aşa e de grav, atunci să mergem, pentru a înlătura acest obstacol din viaţa voastră.
 Soțul și soția fericiţi îl urmează pe părinte, anticipând bucuria că deja în curând se vor putea scăpa de povara unei căsătorii eșuate şi a încerca să-şi refacă viaţa.
Preotul a intrat în altar, s-a îmbrăcat în veşmintele de sărbătoare, a aprins lumânările, şi a ieşit în faţa soţilor.
Pe cei ce doreau anularea căsătoriei i-a invitat să treacă în faţa amvonului, a deschis uşile împărăteşti , a luat Evanghelia din altar, care era îmbrăcată în fier, şi având o greutate destul de impunătoare, şi a mers în faţa mirelui şi l-a întrebat solemn:
– Vrei tu robul lui Dumnezeu Ioan, să anulezi căsătoria cu roaba lui Dumnezeu Elena, să încalci promisiunile făcute în faţa lui Dumnezeu la Taina Cununiei şi să fii un calcator de lege?
– Da, părinte, asta îmi doresc.
Preotul cu toată puterea l-a lovit pe Ioan peste cap cu Evanghelia, și, în timp ce acela îşi revenea de la șoc, s-a dus la mireasă si la fel de celebrat a întrebat:
– Doreşti tu roaba lui Dumnezeu, Elena, să anulezi căsătoria care te uneşte de robul lui Dumnezeu Ioan, să încalci promisiunile făcute în faţa lui Dumnezeu la Taina Cununiei şi să fii o călcătoare de lege?
– Da, părinte, îmi doresc.
Cu un ecou a răsunat lovitura primită şi de tânăra soţie în biserica goală, iar părintele era deja din nou în faţa soţului. Preotul din nou i s-a adresat cu aceeași întrebare și primind un răspuns afirmativ, cu aceeaşi forţă coborî Evanghelia peste capul soțului nefericit. După care procedura se repetă şi cu soţia.
Astfel părintele trecea de la mire la mireasa, şi de la mireasă la mire, revenind cu aceeaşi întrebare şi în același mod corespunzător aplicând peste capetele lor sfântă Evanghelie, până la un moment, când aceştia disperaţi au strigat:
-- Părinte, păi când în sfârşit va avea loc desfacerea cununiei ?
– Păi, până ce moartea nu vă va despărţi !
             Cuplul a fugit bin biserică şi refăcându-şi răsuflarea, pe o stradă laterală din apropiere, au decis totuși să păstreze căsătoria până la sfârșit. Ca să nu se mai întâmple ceva …”

Sursa: internet

vineri, ianuarie 06, 2017

Agheasma Mare

Cuvantul „agheasma“(gr. aghios -sfintire) inseamna sfintire si denumeste atat apa sfintita, cat si slujba pentru sfintirea ei. Agheasma Mare se sfinteste doar de doua ori in cursul unui an: in Ajunul Bobotezei (5 ianuarie), dar si pe 6 ianuarie, cu ocazia sarbatorii Botezului Mantuitorului. Apa la Boboteaza este sfintita printr-o randuiala speciala si de aceea consumul acesteia cunoaste o perioada restransa. Astfel, Agheasma Mare se poate lua timp de 8 zile incepand cu sarbatoarea Botezului Domnului. Prefericitul Patriarh Daniel marturisea intr-o predica inchinata Botezului Domnului: "Agheasma Mare se gusta in fiecare zi, opt zile de la rand, pe nemancate. De ce opt zile si nu sapte? Pentru ca, asa cum spune intr-o rugaciune, ea este curatitoare spre viata vesnica. Gustand opt zile din apa aceasta, ne aducem aminte de botezul nostru, care a fost savarsit pentru ca noi sa avem arvuna vietii vesnice, mantuirea si dobandirea vietii vesnice. Cifra 8 este simbolul vesniciei. Deci, opt zile la rand gustam apa aceasta, ne sfintim, ne intarim si inmultim in noi harul pe care l-am primit la botez - fara ca aceasta sa fie o repetare a botezului, bineinteles -, ne curatim si devenim mai iubiti de Dumnezeu-Tatal, mai intariti in credinta de catre Dumnezeu-Fiul si mai sfintiti de catre Duhul Sfant".
Sunt si cazuri cand anumiti credinciosi, opriti de la Sfanta Impartasanie din cauza unor impedimente, pot lua Agheasma Mare cu binecuvantarea duhovnicului si dupa cele 8 zile recomandate de Biserica. Important este sa stim ca Agheasma Mare nu inlocuieste Sfanta Impartasanie. I se permite credinciosului sa guste din aceasta apa sfintita nu pentru ca ar fi identica cu Trupul si Sangele Domnului, ci pentru a nu-l lasa pe om la propriile puteri in lupta cu patimile.
Agheasma Mare se ia dimineata, pe nemancate, inaintea anafurei iar atunci cand credinciosul se impartaseste, dupa aceasta.
Prin gustarea din aceasta apa, credinciosul nadajduieste sa fie ferit de rele si de toata intinarea. Aceasta apa sfintita de Duhul Sfant, prin rugaciunile preotilor, are multe feluri de lucrari: "Si-i da ei (apei) harul izbavirii, binecuvantarea Iordanului. Fa-o pe ea izvor de nestricaciune, dar de sfintenie, dezlegare de pacate, vindecare de boli, diavolilor pieire, de puterile cele potrivnice neatinsa, plina de putere ingereasca. Ca toti cei ce se vor stropi si vor gusta dintr-insa sa o aiba spre curatirea sufletelor si a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfintirea caselor si spre tot folosul de trebuinta..."
In vechime, sfintirea apei la Boboteaza era facuta pentru botezul catehumenilor, care avea loc in ajunul sarbatorii. Randuiala slujbei de sfintire a apei este atribuita Sfantului Sofronie, patriarh al Ierusalimului († 638).
Slujba pentru Agheasma Mare este una solemna. Se iese in procesiune in fata bisericii, sau uneori se merge la o apa curgatoare, cu prapori, cruci si icoane. Sfintirea apei se face in afara bisericii pentru a ne arata ca venirea Domnului Iisus Hristos in lume are ca scop mantuirea intregii lumi. Acolo se citesc paremii, apostol si Evanghelie si ectenie mare cu cereri speciale pentru sfintirea apei. Sunt rostite rugaciunile compuse de Sfantul Sofronie al Ierusalimului si apoi se sfinteste apa de trei ori.
Cu aceasta apa se sfinteste si spatiul unde locuim si unde lucram pentru ca este aducatoare de binecuvantare. Crestinii obisnuiesc sa stropeasca cu agheasma si pamantul si animalele din gospodarie, avand credinta ca aceasta apa aduce ocrotire si binecuvantare de la Dumnezeu. Aceste acte ne descopera ca sfintirea apei de Boboteaza are drept scop sfintirea intregii creatii.

Adrian Cocosila