Parohia "Sfantul Vasile cel Mare" - Buzau

miercuri, decembrie 06, 2017

Viața Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei

Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte la 6 decembrie pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei.Related image
Sfântul Ierarh Nicolae este, probabil, cel mai cunoscut şi mai iubit sfânt al Bisericii noastre, şi nu numai. Popularitatea de care el se bucură se datorează în primul rând generozităţii sale faţă de cei săraci şi nevoiaşi. El este ocrotitorul prin excelenţă al marinarilor, pescarilor, farmaciştilor, parfumierilor, dogarilor, copiilor, fetelor care urmează să se căsătorească, şcolarilor, avocaţilor şi al celor care suferă nedreptăţi la judecată. Tot el este protectorul celor care fac comerţ pe mare, motiv pentru care, de exemplu, chipul său a fost aşezat pe stema Camerei de Comerţ din Bari.
Redactarea unei „Vieţi“ a Sfântului Ierarh Nicolae, în sensul pe care astăzi îl are cuvântul biografie, este aproape imposibilă. Acest lucru este cauzat în primul rând de faptul că unica „Viaţă“ a Sfântului, alcătuită în secolul al IV-lea sau al V-lea, şi despre care aminteşte preotul Eustratie din Constantinopol (cca 580), s-a pierdut. Din această operă s-au salvat doar două relatări: prima, în care se aminteşte de eliberarea miraculoasă a trei locuitori nevinovaţi din Mira, iar a doua, în care se vorbeşte despre eliberarea a trei comandanţi din armata lui Constantin, condamnaţi la moarte pe nedrept. Aceste două relatări vor constitui ceea ce istoricii au numit „Praxis de stratelatis“.
Participarea Sfântului Ierarh Nicolae la primul Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325, menţionată de Teodor Anagnostul (anagnost – citeţ – în Biserica „Sfânta Sofia“ de la Constantinopol), autor al „Istoriei Tripartite“, pare a fi singurul indiciu sigur privind istoricitatea Sfântului Ierarh Nicolae, de vreme ce documentele de care Teodor Anagnostul s-a folosit proveneau ori direct de la acest sinod, ori de la persoane care participaseră la el. Mare parte dintre informaţiile referitoare la viaţa Sfântului Ierarh Nicolae provin însă din texte separate, ca de exemplu: Encomionul (Cuvântare de laudă) Sfântului Andrei Criteanul († 740), redactat spre sfârşitul sec. al VII-lea, în care este menţionată încercarea Sfântului Ierarh Nicolae de a-l convinge pe Teognid (episcop în Niceea la 325, simpatizant al arienilor) să treacă de partea ortodocşilor. O altă sursă importantă o reprezintă o biografie a Sfântului, scrisă de un anume Mihail Arhimandritul (sec. al VIII-lea sau al IX-lea), în care sunt amintite mai multe episoade din viaţa sa, ca de exemplu: întâmplarea cu cele trei fete care urmau să se căsătorească, alegerea sa ca episcop în Mira, deşi era numai un laic, ajutorul dat celor din Mira pe timpul foametei (este vorba, probabil, de foametea din perioada 311-313 sau 333-334) şi distrugerea templului zeiţei Diana. Din păcate, aceste relatări proveneau dintr-o tradiţie orală din Mira, consemnată de arhimandritul Mihail abia după 400 de ani.
În concluzie, „Viaţa“ Sfântului Ierarh Nicolae nu este decât o înlănţuire de episoade importante din viaţa sa, care scot în evidenţă în chip magistral personalitatea lui.
Mutarea sfintelor moaşte de la Mira Lichiei la Bari
Mutarea sfintelor moaşte de la Mira la Bari, în anul 1087, reprezintă în viziunea istoricilor momentul crucial al dezvoltării cultului Sfântului Ierarh Nicolae în lume. Totuşi, aducerea sfintelor moaşte la Bari nu este, după cum s-a crezut şi se crede astăzi, un fapt care urmărea, mai întâi de toate, răspândirea cultului Sfântului Nicolae în Occident, în condiţiile în care cei 62 de marinari din Bari le-au luat din Mira tocmai pentru a ridica prestigiul religios şi comercial al oraşului lor, dat fiind faptul că Sfântul Nicolae era unul dintre sfinţii care se bucurau de cea mai mare cinste în Occident în secolul al XI-lea. Cu toate acestea, aducerea sfintelor moaşte la Bari (fapt care s-a răspândit ca vântul) va influenţa foarte mult răspândirea cultului Sfântului Ierarh Nicolae în Occident. Evenimentul din 9 mai 1087 (ziua în care au sosit sfintele moaşte la Bari), menţionat de toate cronicile şi analele timpului, va fi consemnat în mod detaliat de către Nichifor din Bari şi de diaconul Ioan (între 1087-1088), iar în următorii zece ani vor mai apărea alte două redactări: una în franceză şi una în rusă. Potrivit relatărilor timpului, sfintele moaşte au fost aşezate acolo unde s-a oprit carul cu boi care le transporta.
25 de biserici cu hramul Sfântului Nicolae, în Constantinopolul veacului al IV-lea
Cinstirea Sfântului Ierarh Nicolae îşi are originea în Asia Mică, începând cu secolul al VI-lea. Documentele vremii menţioneză faptul că, la Constantinopol, în această perioadă existau deja 25 de biserici închinate lui. Tot în această perioadă sunt consemnate pelerinaje la mormântul Sfântului, care se afla în afara oraşului Mira Lichiei. Cinstirea de care se va bucura Sfântul Ierarh Nicolae se va datora în primul rând numeroaselor scrieri redactate în limba greacă şi latină şi dedicate acestuia, ca de exemplu Encomioanele (Cântări de laudă): Encomionul Sfântului Nicolae, atribuit lui Proclu (sau Pseudo-Proclu), patriarhul Costantinopolului († 446), datat între secolele V şi VII, şi care conţine referinţe din „Praxis de stratelatis“; Encomionul Sfântului Andrei Criteanul († 740); Encomionul Sfântului Metodie, patriarhul Constantinopolului († 847), consemnat în codicele Vaticano Greco 824; Encomionul lui George Hartofilax (sec. al XIII-lea); Encomionul lui Nichita din Paflagonia; Encomionul împăratului Leon al VI-lea cel Înţelept († 912) şi Encomionul lui Neofit.
Printre scrierile care au ajutat la răspândirea cultului Sfântului Ierarh Nicolae în lumea creştină, se numără şi: „Praxis de tributo“, „Praxis de stratelatis“, Sinaxarul constantinopolitan, dar şi textele liturgice. Despre Sfântul Ierarh Nicolae fac referiri şi numeroşi autori, precum: Eustratie din Constantinopol (cca 580); Procopie din Cezareea († cca 565); Sfântul Teodor Studitul († 826); Metodie din Siracuza şi Sfântul Iosif Imnograful († 886). Cele mai importante texte rămân însă Vieţile Sfântului Ierarh Nicolae, ca de exemplu: „Vita Nicolai Sionitae“ (datată în sec. al VI-lea); o „Viaţă“ a Sfântului Nicolae redactată de Mihail Arhimandritul (sec. al VIII-lea sau al IX-lea) şi „Viaţa Sfântului Nicolae“, alcătuită de diaconul Ioan din Napoli (cca 890). Cinstirea Sfântului Ierarh Nicolae se va extinde din Imperiul Bizantin (de la Constantinopol şi din Grecia) atât în lumea slavă (începând cu Bulgaria, aşa cum precizează Sfântul Clement de Ohrida), cât şi în Occident (începând de la Roma şi Italia Meridională).
În America (la New York), cultul Sfântului Ierarh Nicolae se va răspândi odată cu venirea coloniştilor olandezi; de altfel, Sfântul Ierarh Nicolae este ocrotitorul oraşului Amsterdam, cunoscut sub numele de „Sinterklass“.
Anul morţii ierarhului din Mira Lichiei
Până în secolul al X-lea, data morţii Sfântul Ierarh Nicolae nu a interesat pe nimeni. Acest lucru s-a datorat, pe de o parte, lipsei datelor precise privind anul morţii Sfântului, dar şi faptului că hagiografii au fost mai puţin preocupaţi de redarea exactă a unor evenimente din viaţa Sfântului. Aceştia au căutat, mai întâi de toate, să se adreseze inimii şi apoi minţii. Primul dintre cei care vor propune o dată a morţii Sfântului Ierarh Nicolae este Ioan Diaconul (cca 880), care va redacta şi o Viaţă a Sfântului. În general, ca dată a morţii Sfântului Nicolae a fost recunoscută ziua de 6 decembrie 334, ca urmare a faptului că această dată a morţii Sfântului este indicată de cea mai răspândită lucrare a Evului Mediu, şi anume „Legenda Aurea“ („Legenda Sanctorum“) a lui Jacoppo da Voragine († 1298). Iată şi alte câteva indicaţii privind data morţii Sfântului Ierah Nicolae: († 312) – Nichifor din Bari, care menţionează mutarea moaştelor (1087) după 775 de ani de la moartea Sfântului); († 325) – Ioan Arhidiaconul (Diaconul), care spune că ar fi murit la scurtă vreme după Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325); († 333) – „Konungsannall“ (Analele islandeze); († 334) – „Vita Nicolai Sionite“ indică ca an al morţii pe cel de-al XXVIII-lea al domniei Sfântului Constantin cel Mare; († 341) – Michel Le Quien (1661-1733), care menţionează mutarea moaştelor (1087) după 746 de ani de la mortea Sfântului; († 342) – Sigeberto Gemblacense menţionează mutarea moaştelor (1087) după 745 de ani de la mortea Sfântului; († 343) – „Legenda Aurea“; († 345) – „Analele din Vendôme“; († 351) – Giacomo Filippo din Bergamo (sec. al XVI-lea); († 365) – Goffredo din Bussero (aprox. sec. al XIII-lea), care indică ca an al morţii Sfântului Nicolae pe cel de-al X-lea al păstoririi Sfântului Ambrozie al Milanului.
Evlavia către Sfântul Nicolae dăinuie de secole
Pe Sfântul Nicolae îl ştim din copilărie. Grija cu care ne pregăteam ghetuţele seara şi apoi bucuria pe care o trăiam dimineaţa la aflarea darurilor sunt mereu vii.
Ca părinţi, nu trebuie să-i privăm pe copii de aceste sentimente, însă în nici un caz nu trebuie să uităm că Moş Nicolae este un sfânt, care, mai presus de darurile materiale, ne oferă mângâiere sufletească, ocrotire în necazuri sau în boli şi speranţă, de care avem atâta nevoie mai ales în zilele noastre.
Evlavia românilor la Sfântul Nicolae vine din străbuni. Mărturie stă şirul nemăsurat de biserici închinate milostivului sfânt. Este imposibil să nu întâlneşti în călătoriile pe drumurile ţării biserici închinate Sfântului Nicolae. Multe sunt monumente istorice. Dintre ele aş aminti Biserica „Sfântul Nicolae“ din Densuş (sec. XIII), Biserica „Sfântul Nicolae“-Domnesc din Curtea de Argeş (sec. XIV), lăcaşul Sfântului Nicolae din Rădăuţi (sec. XIV), Biserica „Sfântul Nicolae“-Domnesc din Iaşi (sec. XV), biserica Mănăstirii Dealu (sec. XVI) de lângă Târgovişte, biserica purtând acest hram din Şcheii Braşovului (sec. XV).
„Românul întotdeauna a avut evlavie foarte mare la Sfântul Nicolae. Spre exemplu, biserica de la Proviţa de Sus, unde am fost preot, este construită în 1629 şi are al doilea hram Sfântul Nicolae, iar biserica din satul vecin are hramul principal tot Sfântul Nicolae“, spune pr. prof. Florian Boitan, de la Biserica „Sfânta Treime“ – Delea Veche.
Sfântul Nicolae, milostivul
Sfântul Ierarh Nicolae a împlinit mereu nevoile sufleteşti ale poporului nostru, dar mai ales i-a ascultat grabnic pe cei în nevoi materiale. „El biruieşte suferinţa prin mângâiere, este ocrotitorul bătrânilor, al celor nedreptăţiţi şi ajutătorul celor săraci. Poporul nostru, care a fost mereu în umilinţe în decursul timpului, a căutat să aibă ocrotitori sfinţii ajutători în necazuri. Sfântul Ierarh Nicolae, ca şi Sfântul Ierarh Spiridon, nu au avut studii înalte ca marii ierarhi, dar ei au avut o trăire înaltă, iar trăirea aceasta i-a adus aproape de popor, de credincioşi“, mai spune părintele.
Locul icoanei Sfântului Nicolae în bisericile care îl au ocrotitor este pe catapeteasmă, în partea dreaptă, lângă icoana Mântuitorului, iar în celelalte biserici este aşezat, de obicei, în partea stângă, lângă Maica Domnului. „Se leagă ceea ce am spus până acum. Sfântul Nicolae este aşezat lângă Maica Domnului, care este mult milostivă, mult ajutătoare, mult ocrotitoare, mult mângâietoare, fiind astfel legată lucrarea sfântului de cea a Maicii. De aici şi evlavia către Sfântul Nicolae“, explică pr. Florian Boitan.
„Nicolae, bre, păzeşte tu casa“
Până la jumătatea secolului trecut, ne spune părintele Boitan, în orice familie românească primul copil, dacă era băiat, era botezat Ion, iar dacă era fată, Maria, iar următorul, Nicolae. „Îmi amintesc că bunica îmi povestea cu toată seriozitatea şi cu toată evlavia minunile Sfântului Nicolae. Îmi vine în minte o minune săvârşită chiar asupra unui necreştin. Sfântul Nicolae este socotit, între altele, şi ocrotitorul de hoţi. Povestea bunica de un turc care înainte să plece într-o călătorie şi-a cumpărat o icoană cu Sfântul Nicolae, a pus-o în casă şi a spus: «Nicolae, bre, păzeşte tu casa cât sunt plecat». Şi chiar au încercat hoţii să fure, dar văzând mai întâi icoana care era ferecată au pus mâna pe ea să o fure. Însă au rămas acolo, neclintiţi, până a venit stăpânul casei. Acesta, văzând minunea, chiar a exclamat: «Bre, Nicolae, bine ai păzit casa!»“, povesteşte părintele Florian.
Răsăritul şi Apusul se închină sfântului
Sfântul Nicolae este şi ocrotitorul marinarilor. În timp, crescând evlavia datorită multelor minuni, toţi doreau să aibă părticele din moaştele Sfântului Nicolae. Din această dorinţă a credincioşilor de a cinsti şi de a fi ocrotiţi de sfântul, dar şi pentru a nu cădea în mâinile musulmanilor, la 9 mai 1087 au fost aduse sfintele sale moaştele din Mira Lichiei la Bari, în Italia. „În perioada cruciadelor, era o întrecere între marii cavaleri să aibă moaşte ale sfinţilor renumiţi care să-i apere, pe de o parte, iar pe de altă parte era şi ceva psihologic, pentru că ostaşii cu care se luptau, având aceeaşi evlavie la sfântul respectiv, percepeau confruntarea ca pe o luptă împotriva sfântului, astfel slăbind zelul soldaţilor“. Aduse la Bari, catolicii au pus sfintele moaşte într-un sarcofag de marmură, sub criptă, nefiind puse spre închinare. Cu timpul, în Apus, evlavia pentru Sfântul Nicolae a scăzut, dar nu doar pentru el, ci şi pentru ceilalţi sfinţi, crescând evlavia pentru sfinţii apuseni, care au apărut în timp, mai spune pr. Florian Boitan.
Credincioşii români îşi pleacă şi în zilele noastre genunchii în faţa icoanei sale, îl roagă să le rezolve necazurile şi greutăţile. În Biserica „Sfântul Gheorghe“ – Nou din Bucureşti, la racla unde se păstrează mâna dreaptă a Sfântului Nicolae, vin mulţi pelerini. Iar în milostivirea sa, Sfântul Nicolae înalţă rugăciunile lor către Dumnezeu, împărţind fiecăruia din daruri după nevoi.
Copiii şi evlavia către Sfântul Nicolae
Părinte prof. Florian Boitan, cum le recomandaţi părinţilor să le vorbească copiilor despre Sfântul Nicolae?
Astăzi, prin sărbătoarea Sfântului Nicolae, se caută numai scopul negustoresc, mercantil, şi nu cel duhovnicesc. Copilul trebuie să ştie că Sfântul Nicolae vine, dar vine la copiii cuminţi, arătând că Sfântul Nicolae a ajutat pe fetele acelea sărace, că recunoaşte în primul rând faptele fiecăruia şi se bucură când facem fapte bune, când ascultăm de părinţi. Darul pe care îl aduce sfântul este plin de bunătate, nu trebuie să fie prea scump, valoros sau bogat. Copiii trebuie să se roage Sfântului Nicolae, să-l cheme în rugăciunile lor să-i ocrotească, să-i întărească, să le dea putere, să fie cu ei, să-i călăuzească. În felul acesta trebuie povăţuiţi copiii, nu cu mănunchiul de nuiele şi cu teamă. Trebuie pus accentul că Sfântul Nicolae este blând, bun, îngăduitor, dar că este şi drept, pedepseşte, însă nu cu nuiaua. Darurile trebuie înţelese ca o mângâiere, o prezenţă a ocrotirii Sfântului Nicolae pentru copii, pentru cei care le primesc, nu sub formă de negustorie…
(Informaţii preluate din “Ziarul Lumina” din ediţiile de 6 decembrie 2009 şi26 decembrie 2013)

luni, decembrie 04, 2017

Sfânta Scriptură (Biblia) arată că pământul NU e plat, ci rotund, chiar cu mii de ani înaintea descoperirilor științei


Isaia | Capitolul 40

21 Nu ştiţi voi, oare, n-aţi auzit, nu vi s-a spus oare de la început, n-aţi înţeles voi ce vă învaţă întemeierea lumii?
22 El stă în scaun deasupra cercului pământului; pe locuitori îi vede ca pe lăcuste; El întinde cerul ca un văl uşor şi îl desface ca un cort de locuit.

Cartea lui Iov | Capitolul 26
(Trebuie citit tot capitolul 26 pentru a descoperi mai multe detalii)

Aceeaşi Biblie ne mai spune că Pământul “atârnă” în spaţiu, neagăţat de nimic: 7 El întinde miazănoaptea peste genune; El spânzură pământul pe nimic.


Cartea lui Iov | Capitolul 38

31 Poţi tu să legi cataramele Pleiadelor sau să deznozi lanţurile Orionului?

Cartea lui Iov | Capitolul 36

27 El atrage picăturile de apă, El le preface în aburi şi dă ploaia.
28 Iar norii o trec prin sita lor şi o varsă picături peste mulţimile omeneşti.
29 Cine poate să priceapă cum se desfăşoară norii şi cum bubuie tunetul în cortul lui?

Care este probabilitatea ca Moise să fi inventat evenimentele Creației?

           Moise, sub inspirație Divină a scris primele cinci cărți biblice – Pantateuhul: Facerea/Creația(Geneza), Ieșirea(Exodul), Leviticul, Numeri și Deuteronomul

Astrofizicianul Dr. HUGH NORMAN ROSS*: Biblia are un scor de 4 din 4 în descrierea condițiilor inițiale și 10 din 10 în descrierea evenimentelor Creației din Geneză, punându-le în ordine cronologică corectă. Am calculat probabilitatea ca Moise să fi inventat lucrurile acestea fără inspirație divină, și este mai mică de 1 la un cvadrilion de cvadrilion de cvadrilion de cvadrilion! Astfel, am concluzionat că așa ceva nu poate fi inspirat decât de Creator.RTB Hugh Ross.jpg
Am găsit, de altfel, peste 200 de locuri în care Biblia vorbește despre ceea ce avea să fie descoperit științific mult mai târziu. Calculând probabilitatea ca autorii Bibliei să fi scris aceste lucruri fără inspirație divină, șansa este mai mică decât 1/10 la puterea 300. Vorbim aici de 300 de zerouri! Și, a propos de timpul oportun, în săptămâna în care am realizat că există o șansă mai mică de 1/10 la puterea 300 ca Biblia să nu fi fost inspirată de Dumnezeu, profesorul de fizică ne-a dat temă să calculăm probabilitatea ca un student dintr-un auditoriu de 600 să fie ucis de o reversibilitate bruscă a celei de-a doua legi a termodinamicii. Îmi veți spune: ”există o șansă?„. Și, da, există o șansă. Vedeți, în acest auditoriu există cvadrilioane de molecule de aer. Nu toate moleculele de aici sunt la aceeași temperatură, ci trilioane dintre ele sunt sub temperatura de îngheț a apei. Există o probabilitate finită ca toate aceste trilioane de molecule sub punctul de îngheț al apei să se adune în jurul acestei tinere și să o congeleze.
Vreți să știți care este probabilitatea? Ei bine, probabilitatea de a fi ucis de o reversibilitate bruscă a celei de-a doua legi a termodinamicii este de 1/10 la puterea 18. Probabilitatea este, însă, atât de mică, încât nu a avut loc niciodată, nicăieri în universul cunoscut.
Observați ce s-a întâmplat cu mine la 19 ani: am demonstrat că Biblia este de 10 la puterea 220 mai credibilă decât o lege a fizicii în care toți ne încredem în fiecare secundă din viața noastră. Am conștientizat că ar fi irațional să nu-mi pun chiar mai multă încredere în Cel ce a inspirat această Carte. Asta m-a motivat ca la 19 ani, într-o noapte de august, la ora 1 dimineața, să-mi scriu numele pe această Carte și să-mi dedic viața lui Iisus Hristos.
Prin urmare, consider că este o concluzie eronată aceea care spune că știința nu permite apariția minunilor.

* Hugh Norman Ross (născut la 24 iulie 1945) este un astrofizician canadian, apologet creștin și un susținător al creaționismului
H. N. Ross și-a obținut titlul de doctor în astrofizică de la Universitatea din Toronto și B.Sc. grad în fizică de la Universitatea British Columbia. Este cunoscut pentru faptul de a-și înființa propria slujbă în 1986, numită „Motive de a crede”, care promovează formele progresiste și de zi cu zi ale creaționismului științific. Ross acceptă epoca științifică a pământului și epoca științifică a universului, totuși, el respinge evoluția neguvernamentală și abiogeneza (procesul natural prin care viața provine din materii ne-vii, cum ar fi compușii organici simpli), ca explicații pentru istoria și originea vieții.

joi, noiembrie 30, 2017

Sfântul Apostol Andrei - Apostolul românilor

În ultimele două decenii s-a vorbit şi s-a scris mult despre originile apostolice ale creştinismului românesc. În acest sens, când folosim cuvintele Apostolul românilor gândul nostru se îndreaptă spre Sfântul Andrei, pe care îl sărbătorim în data de 30 noiembrie. Acest lucru este certificat de izvoarele istorice, care mărturisesc că el a propovăduit Evanghelia în părţile noastre. Spre exemplu, Sinaxarul Bisericii din Constantinopol, din secolul al X-lea, ne spune că sfântul a propovăduit Evanghelia în „toată regiunea Bitiniei şi Pontului, provinciile romane Thracia şi Scitia, apoi a mers la Sevastopolis cea mare (în Crimeea)”. Prin provincia romană Scitia se înţelege teritoriul Dobrogei de astăzi, care făcea parte, în secolul I, din Imperiul Roman. Dintre toate mărturiile legate de prezenţa Sfântului Apostol Andrei în părţile noastre, cea mai valoroasă este socotită a fi cea a lui Eusebiu de Cezareea, un autor de mare prestigiu în cunoaşterea creştinismului primelor secole. Mai mult, afirmaţia sa este bazată pe o tradiţie veche, întărită şi de mărturia lui Ipolit al Romei, contemporan cu Origen, care spune că Sfântul Andrei „a vestit (Cuvântul Evangheliei) sciţilor şi tracilor”. Aceste date ale istoriei mărturisesc adevărul că acela care a adus creştinismul în părţile noastre este Sfântul Apostol Andrei. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel referindu-se la originile apostolice ale creştinismului nostru spune: „Noi, ca români, avem o mare bucurie, și anume să constatăm că de fapt noi am primit credința de la Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat și, de aceea, credința noastră este o credință apostolică, primită de la cel dintâi chemat dintre Apostolii Domnului. Aceasta este o onoare și, în același timp, o datorie mare de a continua lucrarea misionară a Sfântului Apostol Andrei așa cum s-a desfășurat ea de-a lungul veacurilor. Sfântul Apostol Andrei are o legătură specială cu poporul român”.
Pr. Ciprian Apetrei (Ziarul Lumina)

joi, octombrie 26, 2017

Brutarul și lăptarul

Într-una din zile, un negustor de produse lactate primeşte o citaţie pentru a se prezenta la judecătorie, fiindu-i intentat un proces de către brutarul său. Omul, foarte îngrijorat, se tot întreba oare cu ce-o fi invinuit…
Brutarul însă ştia cu ce, şi încă cum!
Acesta din urmă îl bănuia pe lăptar că îl înşeală la cântar când cumpără de la el unt. Aşa că nu o dată, după ce lăptarul îi aducea kilogramul de unt şi pleca,  cântărea imediat marfa în prezenţa unor martori.
Într-adevăr, bănuielile sale erau justificate. Ba primea 900g, ba 800g, au fost cazuri când a primit şi 750 g de unt în loc de 1 kg.
În ziua judecăţii, judecatorul îl întreabă pe negustorul de lactate:
–    Spune, dumneata ai cântar cu care să cântăreşti untul ce-l dai brutarului?
–    Nu, domnule judecător, nu am.
–    Păi atunci cum pretinzi că îi cântăreşti untul?
–    Păi… să vedeţi… eu am o balanţă, pun pe o parte a balanţei pâinea de un kilogram pe care o cumpăr de la brutar, iar pe cealaltă parte pun unt până ce balanţa se echilibrează….

   Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, 
faceţi-le şi voi la fel!

Găsim întotdeauna ceea ce căutăm?

Era odată un bărbat care şedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetăţi din Orientul Mijlociu. 
Un tânăr se apropie într-o bună zi şi îl întrebă:

- Nu am mai fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?

Bătrânul îi răspunse printr-o întrebare:

- Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?

- Egoişti şi răi. De aceea mă bucur că am putut pleca de acolo.

- Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul.

Puţin după aceea, un alt tânăr se apropie de omul nostru şi îi puse aceeaşi întrebare:

-  Abia am sosit în acest ţinut. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?

Omul nostru răspunse cu aceeaşi întrebare:

- Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?

- Erau buni, mărinimoşi, primitori, cinstiţi. Aveam mulţi prieteni acolo şi cu greu i-am părăsit.

- Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul.

Un neguţător care îşi aducea pe acolo cămilele la adăpat auzise aceste convorbiri şi pe când cel de-al doilea tânăr se îndepărta, se întoarse spre bătrân şi îi zise cu reproş:

- Cum poţi să dai două răspunsuri cu totul diferite la una şi aceeaşi întrebare pe care ţi-o adresează două persoane?

- Fiule, fiecare poartă lumea sa în propria-i inimă. Acela care nu a găsit nimic bun în trecut nu va găsi nici aici nimic bun. Dimpotrivă, acela care a avut şi în alt oraş prieteni va găsi şi aici tovarăşi credincioşi şi de încredere. Pentru că, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce ştim noi găsi în ei.

                                       (Bruno Ferrero)

vineri, octombrie 20, 2017

Minunile Sfântului Serafim de Sarov

Vindecarea Nadejdei Kulajnikova (cunoscută datorită egumenei Măria)
Nadejda Alexeevna a fost cuprinsă de o durere cumplită ce iradia în tot corpul şi a bolit timp de o lună. Anul trecut pe 10 martie, în a cincea săptămână din Postul Mare, a avut o vedenie în timpul somnului în care la ea a intrat o maică pe nume Alexandra şi a apropiat de ea o prescură împreună cu portretul părintelui Serafim; prescura era acoperită cu haina lui, cu steluţe. Ea i-a pus de 3 de ori această prescură pe locul bolnav, după care durerea a încetat. Iar când s-a trezit, femeia l-a întrebat pe soţul ei: „încotro a plecat măicuţa care mi-a ţinut la spate pâine albă? Căci din clipa în care a apropiat-o de mine m-am simţit mai bine". La scurt timp după aceea ea şi-a revenit, iar de Paşti era deja complet vindecată. Aceasta era ţărăncuţă din gubernia Reazani, judeţul Dansk, regiunea Hitrov, satul Hitrov, Nadejda Alexeevna Kulajnikova.
Sluga Sfinţiei Voastre,
M. Kuvşinov, satul Bolişoi Ijmor, 17 martie l886
Vindecarea lui Alexandru Dobrozrakov (cunoscută datorită egumenei Măria)
Voi descrie o întâmplare minunată pe care am trăit-o chiar eu, fiul preotului din satul Zaserejie, judeţul Gorbatov, gubernia Nijnii-Novgorod, Alexandru Petrov Dobrozrakov, în vârstă de 26 de ani. Printr-o citaţie din partea judecătoriei regionale a guberniei Nijnii-Novgorod din oraşul; Ardatov am fost convocat în calitate de martor la! procesul care a avut loc în legătură cu cazul se-J cretarului guberniei, Graţianov, şi care fusese fixat pe data de 27 aprilie a anului l887. Şi, din moment ce trebuia să ajung în oraşul Ardatov, am considerat că la plecarea mea din oraşul Ardatov ar fi cazul să trec şi pe la mănăstirile Diveevo, Sarov şi Ponetaev. Dar, cu toate că îmi doream foarte mult să ajung la Diveevo în timpul Liturghiei, pe data de 29 aprilie n-am reuşit să ajung decât după săvârşirea acesteia şi datorită oboselii n-am mai mers să mă închin. în ziua următoare, după ce m-am rugat în timpul Utreniei şi al Sfintei Liturghii, am plecat la Sarov, după cum mi-am şi dorit, din cauza bolii. Iar după slujba Vecerniei din acea zi, fiind în biserică, o măicuţă mi-a propus să merg la schituleţul părintelui Serafim şi să pun mâna pe piatră. Am acceptat cu plăcere şi în aceeaşi clipă am plecat într-acolo cu credinţă în Dumnezeu. De cum am pornit la drum am simţit o oarecare uşurare şi mâna mea stângă, care se uscase în urma paraliziei de la vârsta de 12 ani, a devenit mai sensibilă. După ce m-am rugat în schitul părintelui Serafim, m-am închinat în faţa icoanelor şi m-am atins de piatra, m-am întors la fel de uşor. Peste o anumită perioadă de timp am observat că mâna mi s-a încălzit. Noaptea, mâna îmi era atât de caldă, încât fă ră să vreau m-am gândit: oare cu adevărat Dumnezeu a mgăduit să mă vindece de boala de care sufeream de ani de zile? Şi m-am bucurat foarte mult. Apoi, în a treia zi de la sosirea mea la Dive-evo, am înconjurat valea părintelui Serafim, am mers la mormântul primei stareţe, a maicii Alexandra, şi în bisericile Naşterea Mântuitorului şi Naşterea Maicii Domnului, în care se citeşte Psaltirea fără întrerupere, şi în schitul părintelui Serafim, unde, de asemenea, Psaltirea este citită neîncetat şi se pomenesc toţi binefăcătorii vii şi adormiţi. în acelaşi schit se află şi sfânta piatră a părintelui Serafim, prin care eu am primit vin-decarea mâinii. Am fost şi în Biserica Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos. Acolo, Sfântul Altar este luat de la schitul îndepărtat al Sfântului părinte Serafim, unde acesta s-a rugat şi s-a nevoit timp de câţiva ani; în această biserică se află lucrurile care au aparţinut părintelui Serafim: epitrahilul, mantia, scufia, mănuşile, o blăniţă scurtă şi altele. Eu peste tot m-am rugat şi am cerut vindecare. Mi s-a îngăduit să mai rămân o noapte acolo şi în ziua următoare, sâmbătă, pe 2 mai, m-am spovedit şi m-am împărtăşit cu Sfintele Taine în biserica în care se află icoana Maicii Domnului de la Tihvin, la părintele mănăstirii, Ivan Dorimedantovici Smirnov. în momentul de faţă simt că mâna mea este din ce în ce mai bine, deja o pot mişca uşor în sus şi în jos, îmi mişc degetele şi o întorc la spate fără ajutorul mâinii drepte.
Alexandru Dobroznakov, 3 mai 1887

Această minune a vindecării mâinii paralizate, care a fost descrisă pe foaie de către fiul de preot Alexandru Petrov Dobroznakov, a fost mărturisită părintelui Mănăstirii Diveevo, Ioan Smirnov.
In anul l890, în luna aprilie, soţia învăţătorului din judeţul Cembar, gubernia Penza, Măria Stepanova Maiakina, care o perioadă îndelungată a suferit de dureri de picioare, s-a scăldat în izvorul părintelui Serafim şi a primit vindecare.
Mult respectatul cetăţean Alexei Mihailov Se-menovski din satul Grivok, regiunea Barkov, judeţul Serdob, gubernia Saratov, a orbit cu desăvârşire. Dar, auzind şi citindu-i-se despre minunile părintelui Serafim, el a început să se roage cu înflăcărare şi cu lacrimi în ochi. A promis că va merge la Sarov să se roage şi să se scalde în fântâna părintelui Serafim. Şi făcând această promisiune, dintr-o dată a început să vadă, vindecându-se complet.
Tămăduirea a avut loc în data de 5 mai 1871.
12 iunie l890
Vindecarea negustorului Timotei Butov
Mult stimate părinte stareţ, Cinste memoriei sfântului, căci faptele lui se văd şi după moartea sa... Iar eu nu pot să trec cu vederea o întâmplare petrecută încă în timpul vieţii Sfântului de Sarov, stareţul Serafim, deoarece aceasta este o dovadă de netăgăduit a puterii sale făcătoare de minuni, care i-a fost dăruită de Dumnezeu. Şi cu smerenie vă rog, părinte stareţ, să găsiţi loc pentru a consemna şi următorul fapt în istorisirea despre viaţa părintelui Serafim.

In anul l83l, în luna iunie, un negustor din oraşul Kursk, Timotei Samoilov Butov, a plecat cu treburi la iarmarocul din Makarievsk, împreună cu 2 asociaţi de-ai săi. Pe drum, ei şi-au dorit să meargă la stareţul Serafim de la Sarov pentru a lua binecuvântare. Lăsându-şi lucrurile în camerele pentru oaspeţi, au pornit spre incinta mănăstirii, spre locul în care vieţuia mult stimatul părinte. Acolo au întâlnit un călugăr pe care l-au întrebat: „Unde-i chilia stareţului Serafim?" Iar acela le-a răspuns nepăsător: „Mergeţi într-acolo". Mergând mai departe, au întâlnit un alt călugăr care la întrebarea lor a răspuns cu aceeaşi nepăsare. Această lipsă de respect faţă de stareţ i-a tulburat şi i-â indignat. In sfârşit, s-au apropiat de chilia părintelui şi l-au întâlnit, iar dânsul i-a binecuvântat şi, ca un văzător cu duhul, i-a rugat să-i ierte pe monahii nepăsători, înainte ca ei să-i fi povestit ceva. Apoi tustrei s-au adresat lui cu rugămintea de a-i binecuvânta şi a se ruga pentru ei şi pentru familiile lor care rămăseseră în oraşul Kursk, prin care la acea vreme bântuia holera. Părintele i-a liniştit, spunându-le că Dumnezeu şi împărăteasa Cerească le vor veni în ajutor lor şi familiilor lor. După aceasta i-a invitat în chilia sa şi le-a adus trei posmăgei, fiecăruia câte unul. Dar pe Timotei Samoilov Butov l-a oprit, i-a spus să se aplece şi i-a pus epitrahilul pe cap, citind deasupra sa o rugăciune. In timp ce spunea rugăciunea, părintele a pus mâna pe capul lui şi (Timotei) Samoilov (Butov) a simţit o asemenea greutate pe cap, de parcă ar fi cântărit câteva puduri. Sfârşind rugăciunea, sfântul i-a lăsat în chilia sa şi a plecat în grădină, de unde a adus un castravete şi i l-a dat lui (Timotei) Samoilov (Butov). De remarcat faptul că Timotei Samoilov (Butov) suferea de o boală gravă, despre care nu-i spusese nimic stareţului Serafim, zicându-i doar că el, în general, nu e sănătos. La care sfântul i-a răspuns: „Dumnezeu este ajutorul". După aceea, tustrei au luat binecuvântare şi au ieşit de la părintele Serafim întăriţi sufleteşte, continuându-şi drumul spre iarmarocul de la Makarievsk (actualmente oraşul Nijnii-Novgorod) şi rămânând cu cea mai mângâietoare amintire despre sfântul, care le-a promis să se roage pentru ei. Ajungând cu bine la iarmaroc şi fiind îngrijoraţi din cauza familiilor lor, care rămăseseră în oraşul Kursk, unde bântuia holera, s-au grăbit să-şi termine mai repede treburile legate de negoţ şi să se întoarcă înapoi, acasă. Şi într-adevăr, în decursul a 4 zile, au reuşit să-şi rezolve toate problemele şi să plece înapoi. Dar după ce au parcurs câteva staţii de la Makarievsk, s-au oprit; era pe la apusul soarelui. Butov s-a dus puţin mai departe de staţie, unde era o căsuţă nelocuită de nimeni. Dintr-odată a simţit că viermii care-l deranjau au început să iasă afară. Butov a legat capătul acestora de un par şi a înconjurat casa de atâtea ori până când au ieşit cu totul. Lungimea lor era de 120 de arşini, astfel încât casa a fost înconjurată de câteva ori. Terminând cu viermii, şi-au continuat mai departe drumul spre oraşul Kursk. Şi ajungând cu bine acasă, i-au întâmpinat familiile sănătoase şi în bunăstare. Deci este clar că atât în vindecarea de viermi, cât şi în ocolirea familiilor lor de holera epidemică i-a ajutat rugăciunea Sfântului stareţ Serafim. Toate acestea mi s-au povestit de către Timotei Samoilov Butov personal, care a murit în oraşul Kursk în anul 1876.

Vă rog din adâncul sufletului să ţineţi seama de toate cele de mai sus şi să întreprindeţi tot ce vă stă în puteri ca să fie adăugate la viaţa pururea pomenitului Sfânt al lui Dumnezeu, stareţul Serafim, întru proslăvirea sa.

Adresa mea este: oraşul Moscova, cimitirul Miusov, diaconului Mihail Constantinovici Blagovescenski, pentru a-i fi transmisă lui Ivan Vasilievici Lucev.
Moscova, 1 aprilie 1890

Minunile Sfantului Serafim de Sarov, Editura Sophia