joi, octombrie 02, 2014

SFINŢIREA BISERICII «SFÂNTUL VASILE» DIN BUZĂU

Biserica „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare” şi „Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul” din Buzău a fost sfinţită duminică, 28 septembrie 2014. Slujba de târnosire şi Sfânta Liturghie au fost oficiate de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Cu acest prilej, ierarhul a hirotonit în treapta de diacon pe teologul Cosmin Oceanu.
„S-a împlinit o lucrare frumoasă şi s-a pecetluit jertfa dumneavoastră, prin slujba de târnosire sau de sfinţire mare a acestui nou locaş de cult, în care, începând de astăzi, se va săvârşi Sfânta Liturghie, aşa cum se cuvine. Această biserică, deşi este construită cu eforturile financiare, materiale şi prin munca frăţiilor voastre, să reţineţi că, din momentul sfinţirii, ea devine Casa lui Dumnezeu”, a subliniat Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian.
La slujbe au participat numeroşi credincioşi din întreg municipiul Buzău, dar şi din împrejurimi. Toţi cei prezenţi au avut posibilitatea, după tradiţie, să treacă prin Sfântul Altar, să se închine şi să sărute Sfânta Masă, Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce.
Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic misionar al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.
Locaşul de rugăciune închinat Sfântului Vasile cel Mare a fost ridicat în perioada 2005-2009, prin grija preotului paroh Marcel Panait, cu sprijinul enoriaşilor şi al autorităţilor locale. Lucrările de pictură s-au realizat între anii 2012-2014.